Proceduri pentru cetățeni
Filiala Teritoriala de Imbunatatiri Funciare coordoneaza activitatea procedurala cu privire la emiterea avizelor cu respectarea prevederilor legale in vigoare.
Acordarea unui abonament de parcare gratuit pentru persoanele cu handicap sau reprezentantii legali ai acestora.
Taxa privind accesul autovehiculelor destinate transporturilor si a
aprovizionarii cu marfuri, utilaje, transporturi agabaritice
- cu MTMA<=3.5 tone - 15 lei/zi sau 150 lei/luna;
- cu MTMA intre 3.5 si 5 tone - 26 lei/zi sau 263 lei/luna;
- cu MTMA intre 5 si 7.5 tone - 47 lei/zi sau 473 lei/luna;
- cu MTMA peste 7.5 tone - 58 lei/zi sau 578 lei/luna.
*MTMA - Masa Tehnic Maxima Admisibila
Scopul prezentei proceduri vizează accesul liber
şi neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public,
definite astfel prin lege și constituie unul dintre principiile
fundamentale ale relațiilor dintre persoane şi autorităţile publice,
în conformitate cu Constituţia României şi cu documentele
internaţionale ratificate de Parlamentul României.
Stabileşte modul în care se asigură comunicarea către autorităţile, instituţiile şi persoanele interesate a actelor emise de director, în condiţiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.
Procedura se realizează în special pentru o bună colaborare între cetăţeni şi instituţiile publice, pentru interesele instituţiei publice, ale cetăţenilor, ale salariaţilor instituţiei publice, etc.
Procedura identifică demersurile şi condiţiile pentru accesul la stagiu in activitatea de audit financiar pentru persoanele fizice, in conformitate cu prevederile Legii nr. 162/2017privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative si ale Ordinului Nr. 201/2019 pentru aprobarea Normelor privind organizarea şi desfăşurarea testului de verificare a cunoştinţelor pentru accesul la stagiu.
Organizarea testului de acces
Perioada de desfăşurare a testului de acces, calendarul desfăşurării activităţilor aferente, locaţia, tematica şi bibliografia de examen se publică pe site-ul propriu tematica şi bibliografia si orice alte informaţii referitoare la organizarea testului de acces, cu cel puţin 45 de zile înainte de data stabilită pentru susţinerea acestuia.
Cerinţele educaţionale
pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice
pentru înscrierea la testul de acces la stagiu sunt
cele stabilite prin
Ordinul presedintelui ASPAAS nr. 89/2018
Conditiile si dosarul de înscriere la testul de acces la stagiu. Rezultatele testului de acces si rezultatele solutionarii contestatiilor sunt publicate pe site-ul ASPAAS.
In derularea procedurii poate rezulta necesitatea notificarii petentului cu privire la comunicarea unor inscrisuri valabile sau la conditii a caror respectare/indeplinire nu este confirmata prin inscrisurile depuse.
Prezenta procedura descrie eliberarea acordului de amplasare echipamanete tehnice, instalatii, cabine, puncte de racord si/sau distributie aferente utilitatilor (apa-canal, electricitate, gaze, comunicatii).
-Cuantumul taxei este de 2,26 lei/mp/zi, conform HCL privind taxele si impozitele locale, anexa 8.
În vederea obținerii acestui acord beneficiarul trebuie să se adreseze unei firme de proiectare din lista de societăți acreditate, disponibilă pentru consultare pe site-ul https://apaprod.ro/ la butonul https://apaprod.ro/societati-acreditate/
Pezentul Acord se emite în cazul solicitărilor de proiectare pentru branșamente apă și/sau contorizări individuale la condominii.
Documentele necesare pentru obținerea Acordului de Principiu pot fi trimise prin e-mail la avize.apaprod@gmail.com .
Eliberarea unui acord de stationare a operatorilor de transport
pentru curse regulate speciale
Procedura pentru emiterea acordului pentru ocuparea temporara a domeniului public.
Documentaţia depusă pentru eliberarea acordului prealabil va fi întocmită, semnată şi verificată de un inginer de specialitate (inginer de drumuri), şi vizată de un verificator proiecte drumuri atestat M.L.P.A.T.
Instituții înrolate în portal
Un total de 124 de instituții ce furnizează servicii pentru cetățeni au s-au înregistrat în PDURo de la lansarea portalului.
Proceduri pentru cetățeni
Un total de 2173 de proceduri pentru cetățeni au au fost configurate în PDURo și pot fi accesate.
Solicitări transmise de către cetățeni
Un total de 12435 de solicitări au au fost transmise către PDURo de la lansarea portalului.
Utilizatori PDU - Cetățeni
Un total de 8926 de cetățeni au s-au înregistrat în PDURo de la lansarea portalului.
Spuneți-ne părerea dumneavoastră
Oferiți-ne opinia dumneavoastră despre conținutul acestei pagini. Puteți lăsa un comentariu despre ceea ce putem îmbunătăți. Nu veți primi un răspuns la comentariul dumneavoastră.
Folosiți formularul de contact pentru a clarifica îndoielile despre informațiile și serviciile disponibile pe acest portal.
Ajutați-ne să ne îmbunătățimi
